De ce se tem bărbaţi atunci când îşi pierd VIRGINITATEA

Distribuie

Uneori se pare că toată lumea vorbeşte doar despre cine este virgin şi cine nu. Atât pentru fete cât şi pentru băieţi, uneori, presiunea poate fi foarte mare. Decizia de a începe viaţa sexuală este una destul de importantă pe care o ia o persoană. Fiecare trebuie să decidă când este momentul potrivit sau persoana potrivită.

Deseori băieţilor le este ruşine că nu sunt ca ceilalţi. Însă nici nu trebuie să aştepte o veşnicie până vine o fată cu tupeu şi sare pe el. Virginii ar trebui să se informeze mai mult despre ce implică actul sexual, cum se face, să nu intre în panică dacă ceva nu merge aşa cum au citit sau cum şi-au imaginat ei.
Deşi corpul unei persoane poate fi suficient de matur pentru activitatea sexuală, acesta are, de asemenea, şi consecinţe emoţionale, cu toate că la băieţi este mai mult un aspect fizic. Nu trebuie să uităm că există totuşi şi bărbaţi mai sensibili.

Medicii urologi susţin că 25% dintre bărbaţii între 18 şi 25 de ani sunt încă virgini. Nu este o tragedie, poate vor să se păstreze pentru acea fată care le va fi alături.

În general, este bine ca bărbatul să cunoască lucruri care i se întamplă în intimitate. Mulţi virgini nu recunosc că sunt virgini, în faţa altora, mai cu seamă în faţa fetelor. Dacă în cazul dezvirginării, fetele au o sângerare, în cazul băieţilor frâul prepuţului se rupe, mai popular „se rupe aţa”. Este adevărat că poate să apară o sângerare datorită ruperii parţiale a aţei, însă acest lucru se poate întâmpla pe tot parcursul vieţii dacă are loc un contact sexual mai aprins. Nu se rupe total, ci doar câteva fibre din constituţia lui. Nu trebuie să vă speriaţi, fiindcă se vindecă repede şi zona se va cicatriza de la sine.

Dacă fac sex pentru prima dată, ar trebui să se gândească puţin înainte să o pătrundă. Chiar dacă dorinţa este maximă, trebuie să se ţină cont de mici paşi până se ajunge acolo. De altfel nici băiatul şi nici fata  nu vor simţi plăcere dacă nu trec prin preludiu şi nu se lubrifiază.

Comunicarea face mult bine relaţiei şi uneori sunt frumoase şi anumite stângăcii în pat. Trebuie să ştiţi ce vreţi în pat, să vă spuneţi ce vreţi şi să faceţi un mic joc din asta. Pune-ţi la punct tehnicile şi cu timpul vă veţi perfecţiona. Vă trebuie doar un pic de tupeu la început  şi pofta va veni „mâncând”.


Distribuie