Ce ne face să ne îndrăgostim de EL?

Distribuie

În general, nu este foarte important dacă un bărbat are toate perechile de muşchi lucrate şi conturate. Femeile sunt, bineînţeles, atrase de un chip frumos, dar asta numai pentru că le satisface simţul estetic. Deschiderea lor erotică pentru dragoste sau chiar mariaj nu depinde însă de asta.

Femeile preferă mai degrabă un bărbat cu personalitate, cu un anumit grad de independenţă, deci mai mult decât o imagine ideală decupată din revistele de modă, potrivit csid.ro.

Caracterul este adevăratul magnet
Aşadar, femeile acordă o atenţie deosebită în principal trăsăturilor psihologice ale bărbaţilor. Ei trebuie să fie atenţi, să ia în considerare partea emoţională şi să aibă o anumită doză de supremaţie pentru a ne face să ne simţim în siguranţă. Acestea sunt lucrurile care ne induc nouă senzaţii erotice.

În plus, se ştie faptul că unele femei sunt atrase de importanţa socială, de putere şi bani, ca şi cum acestea ar fi un soi de parfum bărbătesc sau chiar un afrodisiac.

Aşadar, o femeie este cucerită de caracterul unui bărbat, de acele persoanele demne de încredere, credincioase, cu un anumit grad de inteligenţă şi simţ al umorului, care sunt atente şi arată consideraţie.

Dar nu negăm nici faptul că o anumită forţă fizică, entuziasmul, pasiunea şi temperamentul unui bărbat pot, de asemenea, juca un rol important în atracţia sexuală.

Dar bărbaţii? Ei ce vor?
Spre deosebire de femei, bărbaţii acordă multă atenţie în primul rând aspectului fizic. Cu cât o femeie este mai frumoasă, adică are un chip atractiv şi un corp bine proporţionat, cu atât sunt mai atraşi de ea.

Până şi un mic detaliu contează, cum ar fi părul, cei mai mulţi bărbaţi având preferinţe exprese: lung, eventual blond. Însă cea mai şi cea mai vizată caracteristică a corpului unei femei o reprezintă, cu siguranţă, sânii.

Cercetările au arătat că, în mod automat şi inconştient, bărbaţii se uită mai întâi la sânii unei femei şi abia apoi la chipul acesteia. Picioarele şi fundul rotund şi bombat joacă, la rândul lor, un rol destul de important în declanşarea dorinţei şi fanteziile sexuale ale bărbaţilor.

Dragostea e oarbă

Şi totuşi, relaţiile bazate în cea mai mare parte strict pe atracţia fizică de obicei nu funcţionează. Iar acest lucru iese la iveală când dorinţa sexuală se stinge. De aceea, femeile frumoase sunt rareori fericite şi trebuie să fie foarte atente să nu îşi aleagă un partener nepotrivit.

Cum se împacă frumuseţea, banii şi dragostea?
Inconştient, există o luptă în mintea bărbaţilor, câştigătorul fiind cel care are cea mai frumoasă parteneră. Dar cum nici femeile nu se lasă mai prejos, ele cer să fie luate de soţie.

Astfel, se formează un paradox: cel mai competent, mai de succes, mai puternic şi mai bogat bărbat o are pe cea mai frumoasă femeie, dar fără ca în relaţia lor să fie neapărat implicată dragostea.

Soţiile ştiu de cele mai multe ori cum să-şi facă partenerii să creadă că îi iubesc, dar, de obicei, familiile construite pe infidelitate reciprocă duc la despărţiri mai devreme sau mai târziu. 

Cum să menţii o relaţie erotică?

Într-o relaţie “reală”, toate aceste “ingrediente”, folosite într-o măsură corectă, pot menţine sau chiar spori farmecul unei persoane în faţă partenerului. 

Igiena, hainele, lenjeria intimă şi jocurile erotice sunt, de asemenea, importante aici. Dacă partenerul tău are anumite dorinţe, ar trebuie să încerci să i le satisfaci, dacă nu e vorba de lucruri ieşite din comun cu care nu ai putea fi de acord sau dacă nu presupun un efort prea mare din partea ta.

O persoană tânară nu are nevoie de stimulente sau de afrodisiace. Însă, începând cu o anumită vârstă, toate sursele erotice încep să conteze. Astfel, deşi abilitatea ta de a stimula pe cineva ar putea fi garantată la nivel fizic, este necesar ca şi mintea să fie conecatată la aceiaşi stimulenţi pentru a declaşa reacţiile dorite.


Distribuie