5 trăsături pe care le au în comun băieţii care înșeală

Distribuie

Chiar dacă te-ai fript o dată și te-ai combinat cu un tip care te-a înșelat această poveste nu se va mai repeta. Fii atentă la caracteristicile lui pentru că ele sunt comune cu cele ale celorlalți tipi care înșeală. Iată care sunt semnalele de alarmă!

Este secretos cu telefonul lui. De multe ori iese afară când primește un apel sau pur și simplu refuză să răspundă dacă ești și tu acolo, își schimbă parola frecvent și devine agitat când te apropii de gadgetul lui. Poate părea o nimica toată, dar de fapt este un semn clar că trebuie să ai o discuție sinceră cu el, potrivit bravonet.ro.

Nu e băiatul mamei. Deși asta te bucură, un tip care are o relație disfuncțională cu mama lui tinde să aibă același gen de relație și cu fetele cu care se combină. Deci fii cu ochii în patru!

Este nesigur pe el. Poate are adesea probleme legate de felul în care arată sau de banii pe care-i are, de obicei aceste reacții sunt cauzate de o aventură în cadrul căreia încearcă să fie cât mai bun. Încearcă să-l încurajezi că totul va fi bine. Dacă-i arăți înțelegere există șanse să-l întorci la tine înainte de a călca cu adevărat strâmb.

E mai puțin afectuos. Tipii care înșeală “uită” să te mai țină de mână pe stradă, să te pupe când ajung acasă, să te îmbrățișeze pe canapea când stau la film. Iar când faceți sex totul e extrem de mecanic, de parcă intimitatea dintre voi a dispărut cu desăvârșire. E un semnal de alarmă ce nu trebuie ignorat.

E extrem de critic. Ce armă e mai bună pentru a anula orice suspiciune din partea ta decât critica. Dacă a devenit brusc nemulțumit de greutatea ta, de activitățile voastre de cuplu sau de jobul pe care-l ai atunci există o șansă mare ca vinovata să nu fii tu ci o altă tipă.


Distribuie
..