Rihanna, sexy în bikini de pe vremea bunicii. FOTO în articol
Rihanna şi-a obişnuit fanii cu fotografii sexy, însă cel mai recent pictorial a reuşit să surprindă şi pe cei mai înrăiţi admiratori ai solistei.
Citește mai multRihanna şi-a obişnuit fanii cu fotografii sexy, însă cel mai recent pictorial a reuşit să surprindă şi pe cei mai înrăiţi admiratori ai solistei.
Citește mai multDacă totul merge conform planului, pe 4 mai, anul acesta, Olivia Wilde va deveni mămică pentru prima oară. Frumoasa actriță, pe care publicul a remarcat-o în rolul din Doctor House, are 29 de ani și îi va dărui un băiețel iubitului ei, Jason Sudeikis.
Citește mai multParis Hilton este una dintre cele mai contoversate vedete din America, iar cea mai recentă apariţie a moştenitoarei imperiului Hilton a lăsat pe toată lumea cu gura căscată.
Citește mai multAceastă galerie foto reprezintă o serie de portrete ale oamenilor bătrâni din Rusia care nu au uitat ce înseamnă modă, chiar dacă au o vârstă înaintată. Această generație a trăit mult timp sub regimului politic şi au fost suprimaţi de orice posibilitate de a manifesta individualitatea.
Citește mai multLa 63 de ani, creatoarea de modă Vera Wang arată de milioane. Uite cum s-a îmbrăcat la CFDA FAshion Awards. Gala CFDA Fashion Awards, care a avut loc luni seară, a reunit multe nume celebre din lumea modei, printre care şi frumoasa Vera Wang care, ca la fiecare apariţie publică, a lăsat publicul cu gura căscată.
Citește mai multDeşi nu a fost nominalizată la niciuna dintre categoriile Golden Globes, Lady Victoria Hervey a reuşit să capteze toate privirile celor prezenţi la petrecerea de după decernarea premiilor, nu printr-o replică strălucită, ci prin rochia purtată, care i-a îmbrăcat corpul pe jumătate, sau l-a dezbrăcat în aceeaşi proporţie]
Citește mai multRevenită recent în showbiz, după o pauză de cîteva luni, Alexandra Stan este plină de forţă şi hotărâtă să cucerească noi orizonturi. Acum fanii artistei vor admira o cu totul altă Alexanda Stan, cu noi piese şi alt stil vestimentar.
Citește mai multAre 44 de ani, dar Jennifer Lopez încă arată de milioane, iar formele ei fac geloasă orice femeie şi înnebunesc orice bărbat. Diva americană este renumită pentru posteriorul perfect, iar cea mai recentă fotografie postată de Jennifer pe pagina de Facebook demonstrează că trecerea timpului nu şi-a pus deloc amprenta asupra fundului ei.
Citește mai multDeşi are o vârstă de 44 de ani, Mariah Carey nu uită să-şi accentueze sexualitatea prin rochii extravagante. În noaptea dintre ani vedeta de talie internaţională a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare o fotografie în care apare într-o ipostază de-a dreptul incendiară.
Citește mai multCântăreaţa Miley Cyrus a avut o petrecere de neuitat vineri noaptea, în Las Vegas. Fosta prinţesă Disney s-a dat în stambă, pupându-se pe gură cu femei şi bărbaţi şi mimând sexul cu ei. Bine cunoscută pentru rolul din „Hannah Montana”, la 21 de ani, Miley Cyrus face tot ce îi stă în putinţă pentru a arăta că nu mai este o fată cuminte.
Citește mai multÎntreaga lume este preocupată de întrebarea dacă s-au despărţit sau nu Justin Timberlake şi Jessica Biel. Deocamdată vedetele nu au confirmat sau infirmat bârfa, Jessica însă pare extrem de fericita într-o fotografie pe care de Crăciun a postat-o pe internet, stând întinsă pe o canapea, purtând pijamale şi având un zâmbet larg pe faţă.
Citește mai multEste talentată, frumoasă şi puternică, iar sexualitatea ei este incomparabilă. Cântăreaţa Beyonce a revenit în luminile reflectoarelor, lansând „The visual album” şi 17 videoclipuri. Apariţia sa de la lansarea albumului în New York a demonstrat încă odată că Beyonce merită, cu siguranţă, titlul de „cea mai sexy artistă din lume”.
Citește mai multAndreea Banica a fost fotografiată cu pantalonii în vine, în cabina de proba. Vedeta împarte cu fanii sîi orice eveniment din viaţa sa, chiar mometul când probează haine în magazine. Fără a se un pic de jenă, diva s-a lăsat fotografiată cu pantalonii căzuţi la pământ. Fanii ei au râs în hohote când au văzut imaginea.
Citește mai multRihanna este noua imagine Balmain. Artista ne întâmpină din campania de promovare a casei de modă, pentru primavăra 2014. Oliver Rousteigm directorul de creaţie al casei Balmain, susţine că această colaborare cu Rihanna nu a venit în urma unei strategii de PR, ci ca urmare a prieteniei legata între el şi artistă.
Citește mai multCântăreaţa Irina Alegrova este o artistă emerită în Rusia şi s-a deosebit în showbiz prin distreţie şi evitarea scandalurilor, însă în ceea ce ţine vestimentaţia a ţinut mereu să epateze. La filmările spectacolelor de Revelion Irina a apărut în rochii excentrice şi extrem de provocatoare, fapt care a trezit reacţii de critică din partea publicului.
Citește mai multCântăreaţa Natasha Koroleva a uimit publicul cu o nouă ţinută extravagantă. Se pare că artista a rămas foarte inspirată de apariţia lui Lady Gaga la American Music Awards din acest an şi a hotărât să epateze prezentându-se la un eveniment călare pe „cal”.
Citește mai multCântăreaţa Beyonce şi soţul său, Jay Z au declarat pentru întreaga lume că au devenit vegetarieni. Se pare că cuplul celebru a hotărât să-şi schimbe stilul de viaţă, însă deocamdată nu în totalitate. Deşi au renunţat să consume carne, Beyonce nu are curajul să uite de hainele din piele şi blănuri.
Citește mai multEste fără îndoială una dintre cele mai excentrice artiste din lume, iar apariţiile ei sunt mereu ieşite din comun. Cu toate acestea, Lady Gaga reuşeşlte să surprindă de fiecare dată.
Citește mai multEste cunoscută pentru ţinutele ei provocatoare, dar fotomodelul Rosie Huntington-Whiteley a ieşit cu obrajii în flăcări de la British Fashion Awards săptămâna aceasta, după o „defecţiune vestimentară” destul de majoră.
Citește mai multIbiza și-a adjudecat, acum mult timp, titlul de „Insula plăcerilor” a Europei, fiind raiul spaniolilor cu vederi liberale din timpul conducerii lui Franco, în anii `70 a fost principalul loc de pelerinaj al hipioților, pentru ca în anii `80 să devină paradisul clubberilor.
Citește mai multCulmea este că Miley Cyrus este prezentă în ambele topuri realizate de revista Time. Ea este, în acelaşi timp, liderul clasamentului celor mai prost îmbrăcate vedete, dar ocupă şi locul al şaselea în topul celor mai elegante celebrităţi. Miley a ajuns pe locul întâi în topul celor mai prost îmbrăcate vedete din cauza apariţiei de la gala MTV Video Music Awards, de la New York, când a purtat doar lenjerie intimă din latex de culoare pielii.
Citește mai mult