Tratamente inedite de frumuseţe pe bază de VODKĂ

Distribuie

Domnii s-ar putea să zâmbească complice gândindu-se la shot-urile de vodcă, beţiile cu prietenii şi nenumăratele cocktailuri în care se foloseşte acest ingredient (Blue Lagoon şi Screw Driver sunt doar câteva exemple). Însă, la modul cel mai serios, nu avem cum să nu amintim faptul că vodca are proprietăţi astringente şi aduce o mulţime de beneficii în îngrijirea şi înfrumuseţarea feminină.

Iată câteva exemple de tratamente de frumuseţe în care poţi folosi vodca.

1. Tratament pentru piele fină şi curată

Pentru a strânge porii şi a reîmprospăta tenul, poţi folosi vodca ca pe un astringent. Tamponează-ţi uşor faţa bine curăţată, atât dimineaţa, cât şi seara.

2. Tratament pentru păr curat şi sănătos

Adaugă 20-30 ml de vodcă în sticla de şampon, pentru a curăţa părul şi scalpul. Există şi voci care susţin că vodca are proprietatea de a stimula creşterea părului, deci nu îţi rămâne decât să testezi şi tu acest lucru.

3. Tratament pentru igiena gurii

De ce să dai banii pe apă de gură din comerţ, când poţi să îţi pregăteşti tu o variantă homemade? Ai nevoie de 2 ceşti de vodcă şi 3 linguri de scorţişoara. Pui cele doua ingrediente într-un borcănel care se închide etans, laşi la loc răcoros timp de o săptămână, apoi strecori lichidul obţinut şi îl torni într-o sticluţă. La final, adaugi o cantitate egală de apa cu cea de vodcă şi apa de gură este gata!

 4. Tratament pentru înlăturarea mătreţii

Zdrobeşte trei linguriţe de rozmarin proaspăt, apoi acoperă totul cu un pahar de vodcă (200 ml). Soluţia obţinută se lasă la macerat 10-12 ore. Se masează uşor scalpul cu acest lichid, se lasă să se usuce, după care se clăteşte cu apă rece.

Lyla.ro.


Distribuie