Reguli pentru a-ţi păstra părul sănătos

Distribuie

Păr lung şi superb? Nu e utopie! Iată ce trebuie să faci.

Ok, poate că Ileana Cosânzeana are secretele ei, dar nici nu ne lăsăm mai prejos şi am strâns pentru tine cele mai la îndemână reguli pentru a-ţi păstra părul sănătos.

#1

Uleiurile naturale ale părului – acelea care hrănesc firul capilar în mod firesc – trebuie lăsate să îşi facă treaba, adică să protejeze firul de păr, scapul şi rădăcina astfel încât să eviţi ruperea sau degradarea părului. De aceea, specialiştii recomandă să îţi speli părul maximum de trei ori pe săptămână.

#2

Hairstiliştii spun că e indicat să ţii cont şi de tipul de păr pe care îl ai atunci când hotărăşti cât de des ai nevoie să îţi speli podoaba capilară. Cu cât ai părul mai drept natural, cu atât e posibil să ai nevoie să îl şamponezi mai des. A, şi dacă tot veni vorba, dermatologii chiar sugerează ca în cazurile când e musai să te speli pe cap des (spre exemplu, dacă faci sală zilnic şi e firesc să transpiri din cap până în picioare) să te clăteşti cu apă doar, fără să foloseşti şampon. Dacă ai genul de păr care se încurcă uşor, aplică doar un strop de balsam pe vârfuri şi doar clăteşte din abundenţă.

#3

Tu ce şampon uscat foloseşti? Şamponul uscat este o alternativă grozavă la spălarea frecventă a părului! Pe de o parte, acesta te ajută să îţi reduci producţia excesivă de sebuum a părului şi, pe de altă parte, îţi adaugă textură coafurii – indiferent dacă vorbim de o banală coadă de cal. Aplică o tură de şampon uscat la rădăcină, formând întâi cărări din şuviţe de dimensiune medie. Aşteaptă un minut, apoi piaptănă folosind o perie pentru volum şi coafează după cum doreşti.

unica.ro.

Distribuie