Obiceiurile care nici nu bănuieşti că te îmbătrânesc. Află care sunt acestea
Din cauza unor obiceiuri proaste poţi arăta mai în vârstă decât anii tăi. Astfel aspectul tău fizic este atât de afectat, încât poţi fi apreciată cu vreo 10 ani mai matură. Când vorbim de obiceiuri dăunătoare, nu înseamnă anume fumatul sau consumul de alcool. Frumuseţea ta şi tinereţea pot fi meninţate de faptele care par să nu acţioneze cu nici un rău.
Probabil nici nu ai bănuit că pe lângă evitarea viciilor deja cunoscute, mai există câteva trucuri care ar putea să-ţi dea un aspect mai tânăr. Zumi.md îţi descoperă care sunt acestea.
1. Ochelari de soare
Ai obiceiul să porţi ochelari de soare nu doar când este vara. Atunci când soarele străluceşte ochelarii de soare sunt o necesitate. Alege lentile mai mari, deoarece acestea pot acoperi pielea mai delicată din jurul ochilor. Pentru o mai bună protecţie alege machiaj cu SPF.
2. Coctailuri baute cu paiul
Alcoolul băut printr-un pai îţi dă un aspect mai feminin, dar provoacă apariţia ridurilor din jurul buzelor. Ele sunt mai degrabă notabile şi cu greu pot fi corectate. Fumatul dă acelaşi efect. Pentru diminuarea ridurilor aplică crème speciale şi balzamuri de buze, dimineaţa şi seara.
3.Nu spăla pielea prea des
Dacă speli pielea prea des poţi cauza daune epidermei, astfel slăbind funcţiile sale de protecţie. Aceasta este urmată de coşuri, iritaţii, piele bronzată de soare neuniform şi alte rezultate negative.
Fii precaută la produsele cosmetice care conţin acizi din fructe, în special dacă ai o piele sensibilă.
Alege produse cu dimensiuni medii abrazive. Imediat după exfoliere aplică o cremă hidratantă bună.
4. Expresiile faciale
Ridurile cauzate de emoţii, din păcate apar mai devreme şi pot fi controlate mai greu.
Dacă vrei să faci procesul de apariţie a ridurilor mai lent procedează în felul următor:
– Atunci când vorbeşti la telefon lipeşte o bandă adezivă de-a lungul frunţii şi în zona dintre sprâncene. Sună ciudat, dar este foarte eficient.
– Foloseşte creme care conţin retinol. Ele întăresc şi netezesc pielea.
– Fii mai atentă la expresiile faciale.
5. Frecarea nasului
Acest lucru nu va duce la nimic bun: înroşire, coşuri şi pielea se întinsă.
La fel cum şi controlarea exresiilor faciale, este foarte dificil sa eviti să atingi nasul, însă trebuie să îţi educi această deprindere. Încearcă să faci altceva de fiecare dată când eşti pe punctul de a atinge faţa.
6. Frecarea ochilor
Frecarea ochiilor poate duce la cearcanele întunecate de sub ochi, riduri şi piele întinsă.
Pentru a evita acest obicei procedează astfel:
– Aplică un corector sub ochi şi rimel, acest lucru te va opri de la frecarea ochilor.
– Foloseşte măşti pentru pielea din jurul ochilor. Ele pot fi profilactice şi bune pentru riduri.
Probabil ţi se pare imposibil evitarea acestor obiceiuri, însă dacă pui preţ pe frumuseţea şi tinereţea ta, ar trebui să ţii cont de aceste sfaturi.