Obiceiuri NOCIVE din cauza cărora îţi cade PĂRUL

Distribuie

Părul începe să cadă din anumite motive – se schimbă anotimpul, îmbătrâneşti sau nu mănânci destul de sănătos. Pe lângă acestea, şi câteva obiceiuri care ţie ţi se par inofensive s-ar putea să fie de vină pentru pierderea podoabei capilare. Vezi care sunt acestea!

Îți prinzi părul prea strâns

Dacă îți împletești părul strâns, îl ții mereu prins în coadă sau în coc de balerină, s-ar putea ca în timp să observi că îți cade părul mai mult ca de obicei. Pentru că tragi de el foarte tare, foliculii de păr se strică în timp, iar firele de păr se slăbesc și cad. Nu folosi elastice din cauciuc, pentru că îți poate rupe firele de păr și nu îți prinde mereu coada în același loc.

Te pieptăni când ai părul ud

Multe femei își piaptănă părul imediat cum ies din duș ca să-l descurce mai ușor. Cu toate acestea, pentru că îl piaptănă cât încă este ud, acesta se va rupe mai ușor pentru că este mai delicat. Evită să faci asta, iar dacă nu poți, folosește un pieptăn cu peri rari.

Îl usuci de fiecare dată cu foehnul

În timpul săptămânii poate ai nevoie ca părul tău să arate bine de fiecare dată, însă tot stylingul cu placa de păr, foehnul și alte produse cosmetice determină căderea părului. Măcar în weekend lasă-ți podoaba capilară să se usuce în mod natural și evită să folosești produse cosmetice.

Ești foarte stresată

Fie că treci printr-o perioadă grea sau este un lucru normal din cauza locului de muncă, tot stresul pe care îl simți îți afectează și părul. Căderea părului poate avea loc imediat sau între șase săptămâni și trei luni de la evenimentul stresant. Vestea bună este că, odată ce scapi de stres și nu te mai îngrijorezi din orice, părul își va reveni.

unica.ro.


Distribuie