Nu te lăsa amăgită! Ce conţin de fapt cosmeticele
Cosmeticele sunt produsele chimice care ne sunt foarte utile în îngrijire şi înfrumuseţare, însă de multe ori suntem păcălite de producători în privinţa conţinutului lor. Vânzarea, etichetarea, testarea şi promovarea produselor cosmetice nu sunt la fel de strict reglementate ca în cazul medicamentelor.
Potrivit unica.ro producătorii pot folosi termeni pompoşi, trecuţi cu scris mare pe ambalaj, pentru ca fiecare produs cosmetic să pară perfect.
100% natural înseamnă, teoretic, că produsul conţine numai substanţee extrase din plante, însă folosirea acestui termen nu este reglementată de nicio lege, iar producătorul poate trece acest termen pe ambalaj fără a fi obligat să demonstreze această afirmaţie.
Testat clinic, dovedit clinic. Testele clinice la care se fac referire probabil că au fost realizate chiar de producător şi nu de un organism independent, deci nu pot fi imparţiale. Mai mult, unele sunt realizate pe un număr prea mic de subiecţi pentru a putea fi considerate de încredere.
Hipoalergenic. Acest termen înseamnă că produsul conţine mai puţini alergeni, dar există oricând riscul să apară o reacţie neprevăzută.
Termenul „fără alcool” înseamnă că un produs nu conţine etanol sau alcool etilic, însă în cosmetică se folosesc şi alte tipuri de alcool, unele dintre ele putând fi iritante.
Detoxifiant. Termenul se întâlneşte pe ambalajul unor măşti de faţă, loţiuni tonice, etc. De obicei, înseamnă că produsul conţine antioxidanţi, care previn efectele radicalilor liberi asupra pielii. De fapt, antioxidanţii sunt de obicei în cantităţi prea mici pentru a fi eficienţi. Asta dacă sunt… pentru că nici termenul de „detoxifiant” nu se foloseşte după o anumită o lege.