Manichiura ta poate deveni o OPERĂ DE ARTĂ | GALERIE FOTO

Distribuie

Recent a avut loc festivalul Nail Art la Sacramento, California, SUA, care a adunat maeştri din întreaga lume. În cadrul evenimentului a fost prezentate cele mai inedite lucrări pentru manichiură.

Şi-au dat silinţa numeroşi designeri, anume ca să atragă interesul doamnelor cu inventivitatea lor fără limite, menită să stârnească şi atenţia domnilor. Conform noului concept, manichiura nu înseamnă neapărat colorarea unghiilor cu ojă al carei efect se limitează la culoare şi strălucire. Operele de artă aplicate pe unghii au fost obţinute nu doar prin materiale aştificiale, uneori simple pelicule suprapuse unghiei naturale, dar alteori se folosesc ornamente decorative complicate, adesea purtătoare de mesaje şi simboluri, screi BZI. Ele se pot suprapune în mod delicat unghiilor, dar le pot depăşi atât ca dimensiune, cât şi ca funcţie.

Acestea sunt unghiile tehnice, care suportă încărcături florale, miniaturi de genul mărţişoarelor, instrumente de tot felul. Cele mai multe nici nu pot fi purtate decât un timp scurt, de exemplu pe durata unei petreceri sau a unei prezentări de moda ori eveniment monden. Adesea, pentru cele zece degete, designerii au zece soluţii diferite, astfel încât să nu semene niciun deget cu altul.

Unchii false, lucrate artistic. 

Unghii false, prezentate de un designer japonez

Unghiile de mai jos nu sunt false. Pur şi simplu au crescut lungi, iar artistul şi-a făcut meseria cu pasiune.

Manichiura „războiul rece”

O combinaţie între natural şi aplicat


Distribuie