Greșeala pe care o fac majoritatea femeilor atunci când se epilează. Cum o repari

Distribuie

E știut faptul că pilozitățile inestetice strică reputația, așa că femeile trec periodic prin coșmarul epilatului. Cele care nu-și îndepărtează părul cu ceară, pentru că li se pare prea durerors sau din lipsa timpului, recurg la o variantă mai puțin dureroasă: lama. Însă rezultatul este mereu dezastruos: picioare iritate, cu bubițe sau cu mâncărimi. Motivul? Nu respectați regulile epilatului cu lama, iar cea mai frecventă este folosirea săpunului, în locul unui gel special.

Te epilezi cu săpun

Un săpun obișnuit, pe care îl ținem pe ciuveta de la baie sau la duș, poate fi prea uscat pentru piele. În momentul în care epiderma vine în cotact și cu lama aparatului, aceasta este supusă la o dublă agresiune. Mai ales că rasul îți deshidratează pielea. Dacă nu vrei să cumperi un gel sau o spumă de ras specială, poți folosi ca hidratant balsamul de păr.

Folosești o lamă veche de ras

Aparatele vechi au lama tocită și este mai dificil să obții o piele fină, ca atunci cânc de razi cu unul nou. Ce este și mai rău e faptul că lamele vechi adună pe suprafețele lor și bacterii. Și cu siguranță nu vrei să te tai cu o lamă plină de microbi. Nu trebuie să arunci lama imediat cu o folosești prima dată, însă nici să o ții cu săptămânile. Un semn bun că e timpul să schimbi lama de ras este atunci când se împotmolește pe epidermă, în loc să alunece.

Împrumuți aparatul

Al doilea lucru dezastruos după bacteriile dintr-o lamă veche este împrumutarea aparatului tău. Chiar dacă persoana îți este rudă sau ești căsătorită cu ea, nu face această greșeală.

Nu te razi când trebuie

Acest proces trebuie să aibă loc după ce ai terminat de făcut duș. Apa caldă înmoaie foliculii de păr, așa că aceștia vor fi mai ușor de îndepărtat.

Nu exfoliezi pielea

Exfolierea ajută îndepărtarea celulelor moarte de pe epidermă. Nu ai vrea ca în lamă să nu mai alunece pentru că este prea încărcată.

Nu îți clătești lama suficient de des între aplicări

Pe măsură ce te epilezi, aparatul de ras colectează pe și între lame păr, spumă de ras și piele moartă. Asta se poate întâmpla de prima dată cum ai dat cu lama pe piele, așa că trebuie la fiecare aplicare să fie clătită foarte bine. Dacă nu faci asta, atunci riști să te zgârii și nici să nu ai o piele fină.

Apeși prea tare

Presând cu lama pe piele nu vei reuși să îndepărtezi mai bine părul, ci vei reuși cu succes să colectezi și mai multă piele moartă și să încarci aparatul și să-ți iriți pielea. La fel cum am spus mai sus, lama trebuie să alunece pe piele, nu să o zgârie.

Te epilezi pe uscat

Cu siguranță s-a întâmplat cel puțin o dată, de când ai descoperit rasul cu lama. Dacă nu folosești apă atunci când dai cu aparatul pe piele, urmările sunt dezastruoase: piele iritată și zgâriată. Trebuie să te aisguri că ai un lubrifiant între pielea ta și lama de ras.

Nu-ți dai cu cremă după epilat

Nu ține loțiuna de corp în dulap, ci aplic-o pe piele. Procesul de îndepărtare a pilozității cu lama poate deshidrata și irita destul de rău pielea. Împiedică asta, folosind loțiunea de corp după ras.

unica.ro


Distribuie