Fructul care VINDECĂ cicatricele de la ACNEE

Distribuie

Majoritatea persoanelor care au suferit de acnee, au rămas cu urme inestetice pe piele. Chiar dacă se spune că aceste cicatrice nu vor dispărea niciodată, e bine să ştii că există totuşi nişte tratamente alternative, naturale, care pot reda aspectul pielii.

Unul dintre aceste tratamente este reprezentat de o mască enzimatică pe bază de papaya. Nu numai că masca-tratament are un miros absolut delicios, dar este şi foarte eficientă, datorită enzimelor incredibile din acest fruct. Poate că nu ştiai, dar pulpa de papaya aplicată pe piele exfoliază delicat tenul, deoarece enzimele acestui fruct absorb celulele moarte de la suprafaţa pielii, notează unica.ro.

Tot ce trebuie să faci, aşadar, este să pasezi puţină pulpă de papaya, să o amesteci cu o lingură de miere şi să aplici tratamentul rezultat pe faţă. Bineînţeles că cicatricele rămase în urma acneei nu vor dispărea imediat, însă dacă eşti perseverentă şi continui acest tratament o dată pe săptămână, sau chiar de două ori, în timp se vor vedea şi rezultatele.

E suficient să o încerci o singură dată, pentru că te va convinge cu siguranţă! Masca-tratament cu papaya lasă pielea strălucitoare, curăţă porii în profunzime şi te fereşte şi de apariţia coşurilor.


Distribuie