De ce trebuie să te epilezi seara și să îți faci manichiura dimineața

Distribuie

Dacă nu știai deja, ora și ordinea în care îndeplinești anumite „task-uri” din ritualul tău zilnic de frumusețe, pot îmbunătăți drastic eficacitatea acestora. Iată ce trebuie să faci pentru a te simți bine și a arăta mereu impecabil:

 

7.00– Spală-te pe dinți

Spală-te pe dinți imediat ce te ridici din pat, deoarece atunci nivelul de bacterii este cel mai ridicat din pricina cantității mai mari de saliva secretată. Neapărat, periază-ți și limba deoarece acolo se strâng cele mai multe bacterii.

7.30– Exfoliază-ți tenul

Amintește-ți că înainte cu o seară ai aplicat pe față un strat gros de cremă. Ei bine, aceste reziduri trebuie să dispară. Folosește un gel exfoliant în fiecare dimineață, pentru a-i reda tenului tău un aspect proaspăt și luminos.

8.00– Aplică o cremă potrivită tipului tău de ten

Nivelul de sebum de pe fața ta este cel mai ridicat dimineața, așa că dacă aplici un produs corespunzător încă de la primele ore ale dimineții, acesta va fi mult mai eficient.

9.00– Tunde-te dimineața

Vei obține o tunsoare mai frumoasă deoarece stilistul tău va fi mai odihnit și va avea mai multă răbdare cu primii săi clienți. Mai mult, părul tău va arăta perfect toată ziua dacă alegi să te tunzi dimineața și nici nu vei fi nevoită să îți anulezi alte întâlniri programate după-amiaza sau seara, doar ca să ajungi la coafor.

10.00 – Fă-ți pedichiura

Deși ești tentată să îți programezi pedichiura pentru seara, indicat ar fi să o muți pentru dimineață pentru a micșora șansele de a face anumite infecții. Ustensilele din salon sunt mai curate dimineața decât seara.

15.00 – Aplică apă termală pe față

Căldura, aerul condiționat și chiar ecranul calculatorului tău au efecte nocive pentru tenul tău. Pulverizează puțină apă termală pe față în mijlocul zilei pentru a-ți recăpăta prospețimea de dimineață.

17.00 – Fă-ți un masaj corporal

Ora 17.00 ți se poate părea nepotrivită pentru un masaj, dar dacă îți faci masaj după ce ai servit deja cina te vei simți incomod întinsă pe o masă. În plus, masajul la această oră îți asigură un somn odihnitor.

19.00 – Spală-te pe cap

Este bine să îți speli părul, apoi să îl lași să se usuce în mod natural. Dacă te speli pe cap la această oră, părul tău va avea sufficient timp să se usuce singur, astfel încât să nu îl mai arzi cu uscătorul și nici să te culci cu el umed.

22.00 – Epilează-te

Experții în frumusețe sugerează rasul părului de pe picioare înainte de culcare, pentru a obține cel mai bun rezultat. Acest lucru se întâmplă deoarece, în timpul somnului, picioarele noastre se umezesc și se umflă ușor, iar dimineața firul de păr nu va fi vizibil.

unica.ro.


Distribuie