Avantaje şi dezavantaje ale UNGHIILOR FALSE
Fie că îţi place să porţi un french perfect sau o manichiură extravagantă, unghiile false sunt mult mai rezistente decât cele naturale.
AVANTAJE
Spre deosebire de unghiile naturale, cele false pot suporta un piercing pentru un cercel, pot fi ornate în fel şi chip, cu sclipici, picturi în relief, picturi 3D sau alte inovaţii în domeniul manichiurii.
Îţi rozi unghiile? Sau sunt casante şi fragile? Cu ajutorul unghiilor false poţi obţine o manichiură perfectă într-un timp scurt. Iar cu ajutorul materialelor speciale, unghia poate fi remodelată complet, de la formă până la lungime.
Dacă eşti multumită de unghiile tale naturale şi doar una dintre ele a cedat în urma unui eveniment nefericit, în loc să le scurtezi pe toate îţi poti reconstrui doar unghia lezată cu ajutorul gelului sau al acrilicului.
DEZAVANTAJE
Mâinile, care oricum sunt predispuse îmbătrânirii premature, petrec minute bune în lampa UV, atunci când vorbim de manichiura cu gel.
După o lovitură sau un accident casnic, unghia poate forma goluri sub gel sau acrilic. Acestea arată inestetic, având o culoare albă, opacă.
Unghiile false dau dependenţă! La fiecare două-trei săptămâni maxim trebuie să te prezinţi la întreţinere, altfel aspectul lor devine inestetic, chiar jalnic. Mai mult, nici dacă vrei te laşi de ele nu le poţi îndepărta singură. Iar vizita la salon va figura întotdeauna în programul tău.
Sursa: elle.ro