Alimentul miraculos care te întinereşte cu zece ani! E ieftin, se găseşte în orice piaţă şi e delicios

Distribuie

În urma unor studii efectuate la Universitatea Rush din Chicago, cercetătorii au ajuns la concluzia că spanacul și alte legume cu frunze verzi ar putea preveni pericolul degenerării până la demență şi pot întineri creierul cu mai bine de 10 ani.

Oamenii de ştiinţă au evaluat dieta și capacitatea mentală a aproximativ 950 de persoane în vârstă, pe o perioadă de doi până la 10 ani, scrie a1.ro.

Participanții cu o vârstă medie de 81 ani au fost supuși la 19 teste pentru evaluarea funcției lor mentale.

Cei care au mâncat legume cu frunze verzi, cum ar fi spanac și varză creață, o dată sau de două ori pe zi înregistrează un declin cognitiv semnificativ mai mic decât cei care nu au avut acest obicei alimentar, chiar și atunci când au fost luați în considerare și alți factori, cum sunt educația, exercițiile fizice și istoricul familial de demență.


Distribuie