Alimentele cărora li se mai spune ”TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE”
Cu siguranţă procesul de îmbătrânire este unul imposibil de evitat, însă, cu un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie aleasă cu grijă, acesta poate fi încetinit. Dacă alegem conştient alimentele pe care le consumăm, vom reuşi să evităm bolile şi să menţinem cât mai mult timp tinereţea.
Doctorii sunt cei care susţin că o alimentație sănătoasă este secretul unui organism sănătos. Deasemenea, de cum ne alimentăm, depinde şi sănătatea exterioară, adică cea de pe corpul şi chipul nostru.
Renunțarea la fumat și evitarea excesivă la soare ne ajută să arătăm și să ne simțim bine, însă esenţialul este ce mâncăm.
Doctorii afirmă că alegerile greșite duc la inflamații la nivel celular, iar asta treptat, duce la pierderea elasticităţii pielii şi la îmbătrânirea tenului.
Deși nu se văd, aceste inflamații duc foarte repede la apariția ridurilor vizibile pe chipul nostru.
Iată ce alimente întrețin tinerețea organismului:
Printre ele se numără cartofii dulci, somonul sălbatic, roșiile, citricele, iaurtul, uleiul de măsline, nucile, ciocolata și legumele cu frunzele verzi.
De asemenea, doctorii ne recomandă să evităm pe cât e posibil pâinea și pastele albe și niciodată să nu refuzăm un pahar de vin alb şi culmea, chiar un pahar de bere.