5 soluţii pentru cele mai des întâlnite probleme ale PĂRULUI

Distribuie

3Aproape toate femeile se plâng de propriul păr: ba e prea lins, ba e prea înfoiat, ba se îngraţă prea repede, ba este prea uscat, ba se deteriorează exagerat de repede. Specialiştii în hairstyling ne atrag însă atenţia că multe dintre problemele podoapei capilare sunt cauzate chiar de propriile noastre obiceiuri.

Aşadar, iată 5 sfaturi pentru un păr frumos şi uşor de aranjat, potrivit lyla.ro.

1. Dacă vrei ca părul tău să arate foarte bine, ţine mâinile departe de el în timpul zilei! Grăsimile naturale de pe degete încarcă firele de păr.

2. Înainte de culcare, aplică pe păr un ser hidratant sau ulei de jojoba (Atenţie! Nu aplica pe rădăcină dacă ai părul cu tendinţe de îngrăşare). Tratamentul îţi va hidrata şi va cuminţi firele de păr rebele!

3. Dacă te trezeşti dimineaţa cu părul de pe o jumătate a capului prea lins sau turtit înseamnă că ai dormit o mare parte din noapte pe o parte sau pe burtă. Poţi evita aspectul semi-lins al coafurii dacă îţi umfli rădăcinile masându-le puternic cu vârfurile degetelor, folosind totodată şi puţină spumă de păr. Ulterior, ţine capul în jos şi masează tot scalpul.

4. Potoleşte firele rebele umezindu-ţi puţin părul şi pieptănându-l apoi cu o perie pe care ai pulverizat puţin fixativ!

5. Vârfurile despicate sunt o altă problemă des întâlnită, mai ales dacă ai părul lung şi vopsit. Pentru a reduce deteriorarea vârfurilor, înveleşte-le bine cu un balsam înainte de a intra la duş. Acesta va păstra hidratarea şi va opri uleiurile naturale să dispară din păr.


Distribuie