5 reguli în MACHIAJ pe care e bine să NU le respecţi

Distribuie

Am ajuns deja în punctul în care majoritatea regulilor vechi în modă sunt încălcate. În domeniul machiajului, însă, regulile sunt încălcate cu mai puțin curaj. Descoperă ce spun experții despre regulile de machiaj pe care merită să le încalci, pentru că efectele nu sunt decât pozitive.

Mit 1: Roșcatele nu trebuie să poarte ruj roșu

Treci peste aceste temeri: rujul roșu poate fi purtat de oricine, atât timp cât descoperă nuanța perfectă, scrie fabuloase.ro. Experții susțin că cele mai potrivite nuanțe pentru femeile cu păr roșcat e reprezentat fie de tonurile de roșu-portocaliu, fie de cele roșu de culoarea tomatelor. Iar dacă ți-e teamă de rezultat, ai putea încerca întâi un gloss roșu, înainte de a încerca un ruj mat roșu.

Mit 2: Culorile de machiaj sidefate sunt doar pentru adolescenți

Mit complet fals: culorile mate accentuează fiecare rid al unei pleoape care nu mai aparține unei adolescente. Pentru că nuanțele sidefate atrag lumina, ele pot să facă ochiul să pară mai mare și felul în care o reflectă ajută la distragerea de la ridurile fine din jurul ochilor. Cel mai bun lucru pe care îl poți face e, spun experții, să alegi tonuri neutre sidefate și care să nu conțină sclipici.

Mit 3: Culorile puternice de ruj nu merg pentru buzele subțiri

Adevărata problemă e să învățăm să recunoaștem diferența dintre culori puternice și culori închise. Culorile închise vor atrage atenția asupra buzelor subțiri, făcându-le să pară și mai subțiri. Culorile puternice, mai ales cele ușor lucioase, vor da iluzia unor buze voluptuoase.

Mit 4: Pielea palidă ne se potrivește cu machiajul smoky eyes

Nu trebuie să fii Kim Kardashian ca să porți un machiaj smoky eyes și să arăți bine, dar trebuie doar să ajustezi propria imagine la rezultatul pe care îl dorești. Adevărul e că nu e neapărat să folosești negru sau gri, ci, pentru nuanțe de piele mai deschise, ai putea alege maro-uri și chiar roz auriu, pentru a crea un contrast plăcut între piele și machiaj, pentru că acesta e scopul unui astfel de machiaj. E important să trasezi cu un eyeliner și pleoapa inferioară, apoi să uniformizezi culoarea.

Mit 5: Tenurilor măslinii nu li se potrivesc culorile pastelate

De ce să nu dai frâu liber imaginației tale și dorinței de a folosi culori pastelate, chiar dacă ai tenul măsliniu? Experții spun că e ușor să faci asta, atât timp cât alegi să creezi un contrast plăcut. Cel mai bun lucru e, spune make-up artistul, să folosești un primer pe pleoape, înainte de a folosi o culoare pastelată, pentru a păstra intensitatea acesteia.


Distribuie