Zodiile cu cele mai mari aşteptări! Cum încearcă să îşi îndeplinească visurile

Distribuie

Potrivit astrologiei, există anumite semne zodiacale care pot fi dezamăgite foarte uşor din pricina aşteptărilor mult prea mari pe care le au, de-a dreptul imposibile. Visează, se entuziasmează repede şi cred că vor cuceri lumea, însă lucrurile sunt departe de a se realiza după propriile gânduri. 

Taur

Nativul Taur crede că toţi oamenii trebuie să facă aşa cum îşi doreşte el, iar această atitudine îl poate impinge într-o direcţie greşită. Va gândi că totul i se cuvine, ba chiar ar fi în stare să îi testeze pe cei mai buni, care să i se alăture pe parcursul vieţii. Este o persoană răbdătoare şi nu renunţă la propriile idealuri, deşi mulţi îi spun că cere prea mult de la oamenii din jur, riscând să piardă prietenii valoroase.

Gemeni

Nativul Gemeni are aşteptări prea mari de la toată lumea şi întotdeauna există în el o parte care parcă aşteaptă să fie dezamăgită. El este convins că oamenii chiar se pot autodepăşi, devenind mai buni, însă cei din mediul său nu excelează în nicio privinţă şi nici nu îşi doresc să evolueze.

Leu

Nativul Leu îşi doreşte tot ce e mai bun de la viaţă şi consideră că merită totul pe deplin. De aceea, va suferi mari decepţii când îşi va da seama că soarta poate fi, de multe ori, nedreaptă. Nu suportă oamenii care sunt favorizaţi şi obişnuieşte să se revolte împotriva lor. Îţi doreşte să construiască o lume ideală, pe care să o conducă cum ştie mai bine.

Fecioară

Când vine vorba de aşteptări mari, nativa Fecioară este fruntaşă la acest capitol. Din pricina pretenţiilor ei mult prea ridicate, are tendinţa să se amăgească foarte uşor, pentru că singură realizează că a sperat într-o iluzie. Nu suportă să vadă persoane care nu reuşesc să se ridice la nivelul ei, deşi la început le acordă încredere.

Balanţă

Nativul Balanţă are o viziune foarte romantică asupra vieţii, aşa că îşi doreşte ca totul să se petreacă exact ca în filmele pe care le urmăreşte. Dacă nu şi-ar baza întâmplările pe personaje ficţionale, poate ar fi o persoană mai puţin dezamăgită şi mai energică. Uneori, trebuie să revină cu picioarele pe pământ, altfel va fi din ce în ce mai rănită.

clickpentrufemei.ro


Distribuie