(VIDEO) Aceasta este femeia care dansează cu 12.000 mii de albine pe ea

Distribuie

Chiar dacă pare ireal, o femeie din America dansează cu 12.000 de albine pe ea. Multă lume o consideră ţicnită, pe când alţii o apreciază pentru curajul său. Motivul acestui gest este doar o formă de meditaţie prin care femeia se relaxează în totalitate.

Sara Mapelli sau „Regina Albinelor” aşa cum se numeşte ea, afirmă că dansul cu albine o ajută să se recreze şi să mediteze. Timp de 2 ore, 12.000 mii de albine stau pe corpul său fără să-i facă nici un rău. Chiar şi atunci când îşi bea ceaiul, albinele tot nu pleacă, acoperindu-i pieptul ca o haină.

Primul strat de albine trebuie să muşte ca să poată să stea pe corpul Sarei, acest lucru fiind foarte dureros. În momentul când o acoperă, Sara are pieptul gol iar albinele o acoperă peste tot: pe gât, păr, piept, spate, bărbie şi braţe.

Sara a scris pe website-ul său că atunci când dansează ea se mişcă împreună cu albinele, apoi intră împreună cu acestea într-o meditaţie adâncă.

„Cred că acest dans este printre altele, un duet. Aceste zeci de mii de albine împing cu aripile sale fiecare parte a corpului meu. Sunt o vindecătoare, trăiesc împreună cu ele, merg cu ele” a adăugat Sara.

Femeia practică acest tip de meditaţie din 2001, afirmând că acest lucru o relaxează şi o face să se simtă mai bine.

VEZI mai jos şi video-ul:

Cum vă pare practica de meditaţie a Sarei?


Distribuie
..