Transformarea spectaculoasă a unei mame, la câteva săptămâni după ce a născut. A dezvăluit exact ce a făcut

Distribuie

Nicole Knight a adus pe lume al doilea copil în urmă cu doar zece săptămâni. Transformarea ei este spectaculoasă, iar tânăra din statul australian Queensland a dezvăluit ce exerciții a făcut în timpul, dar și după sarcină pentru a arăta așa. 

„Sunt mândră de felul în care arăt și am împărtășit aceste fotografii pentru a inspira alte mame și pentru a le demonstra că este bine să te preocupi și de tine în timpul și după naștere”, a explicat ea.

Tânăra mamă a doi copii a dezvăluit că are un stil de viață sănătos și că face foarte mult sport.

„Chiar și în timpul sarcinii am fost foarte activă. Am făcut sport chiar și de 5 ori pe săptămână, fie la sală sau simple plimbări. Exercițiile aduc numai beneficii atât sănătății fizice, cât și pshice. Chiar și o plimbare de 10 minute îți poate însenina ziua”, a adăugat ea.

Iar la șase săptămâni de la naștere, după ce a primit acceptul medicului, ea și-a reluat activitatea la sală. „Mă simt foarte bine de când am reluat antrenamentul”, a scris tânăra în dreptul fotografiilor postate pe Instagram.

Ea nu a rămas cu kilograme în plus, ci cu un exces de piele.

Acesta are și un sfat pentru proaspetele mămici: să-și accepte corpul așa cum este și să uite de ceea ce era înainte să nască.

„Corpul se schimbă complet după ce aduci pe lume un copil, indiferent că vorbim despre șolduri mai late, mai multă piele sau o cicatrice. Însă este foarte imporrtant să fii mândră de faptul că trupul tău a adus pe lume o viață”, a spus ea.

clickpentrufemei.ro


Distribuie