Ținute made in Moldova. În acest weekend, au avut loc Zilele Modei la Chişinău.VIDEO

Distribuie

„Zilele modei” au loc nu doar la New York, Paris şi Milano, dar şi la Chişinău. Cele mai noi tendinţe vestimentare, propuse de designerii autohtoni, au fost prezentate, aseară, în cadrul evenimentului „Moldova Fashion Days”.

Prezentarea s-a desfăşurat într-un salon auto, iar, în schimbul a 150 de lei, doritorii au putut admira 19 colecţii de haine. Evenimentul s-a încheiat astăzi. Potrivit stiliştilor, în această primăvară sunt în tendinţă culorile pastelate, dar şi pantalonii şi mânecile evazate.

Pe podium au defilat atât modele profesioniste, cât şi actori şi vedete de televiziune, printre care prezentatoarea Primelor Ştiri în limba rusă de la PRIME, Svetlana Stanchevici.

„Chiar dacă particip în fiecare an la acest eveniment, am oricum emoţii. Aşa suntem noi fetele. Ne place să defilăm. Îmi place să port ţinute create de designerii autohtoni. Ei îşi fac meseria cu dăruire”, a precizat prezentatoarea PRIME TV, Svetlana Stanchevici.

Moderatorii evenimentului au fost, la fel, două vedete PRIME. Este vorba despre cei mai matinali prezentatori de la „Prima Oră”, Lili Lozan şi Eugen Bulgaru.

„O grămadă de emoţii, este mult mai complicat să defilezi în calitate d emodel decât să fii pe post de moderator la eveniment pentru că in calitate de prezentator am experienţă dar ca model e complicat”, a menţionat prezentatoarea „Prima Oră”, Lili Lozan.

„Nu mi-am dorit la viaţa mea o cariera în modeling dar hainele care mi le-au ales pentru astăzi îmi plac”, a comentat prezentatorul „Prima Oră”, Eugen Bulgaru.

Creatorii de modă spun că, în acest sezon, se poartă hainele evazate.

„Organzau, crepul, mătasea, jacardul, cotonul dur. Ceea ce pot da volum la haină”, a specificat designerul vestimentar, Evghenii Hudorojcov.

„Predomină culorile pastelate, clasice: roz pal, turcoaz, ivory şi negru”, a precizat designerul vestimentar, Natalia Melnic.

Participanţii şi oaspeţii evenimentului au avut parte de un fourchette regesc, pregătit cu multă grijă de renumitul bucătar şi prezentator de la PRIMA ORĂ, Marian Danu.

„Văzând că-s mulţi oameni atât de vază cât şi de mâncat finuţ şi puţin cu siluate, am încercatz să fie rafinat, finuţ , pe gustul tuturor”, a adăugat prezentatorul „Prima Oră”, Marian Danu.

Evenimentul este la 11-a ediție.

http://


Distribuie