Super Bowl: Toată America a fost, duminică noapte, cu ochii pe televizor

Distribuie

Toată America a fost, noaptea trecută, cu ochii pe televizor. Super Bowl, duelul suprem al fotbalului american, a atras o audienţă de peste 100 de milioane de telespectatori.

 În meciul disputat la Minneapolis, Philadelphia Eagles a învins New England Patriots cu scorul de 41 la 33. Comentatorii sportivi au afirmat că meciul a fost unul dintre cele mai spectaculoase din istoria Super Bowl.

Pentru Philadelphia Eagles a fost momentul revanşei, după ce, în 2004, a pierdut trofeul în faţa New England Patriots. Rezultatul a fost cu atât mai spectaculos cu cât Patriots a fost favorită la casele de pariuri, fiind prima echipă după Seattle Seahawks care ajunge de două ori consecutiv în finală.

Dincolo de meciul în sine, Super Bowl a însemnat un adevărat show. Pink a cântat imnul național, iar Justin Timberlake a susținut show-ul de la pauză.

Un alt amănunt interesant. Prețul unei reclame de 30 de secunde în pauzele de la Super Bowl a fost de 7,7 milioane de dolari.

realitatea.net


Distribuie