Singura zodie care este imună la necazuri

Distribuie

O balanță cântărește și măsoară! La fel și nativii din zodia cu același nume despre care se spune că sunt imuni la necazuri. Explicația? Echilibrul pe care știu să îl aducă în viața lor îi ține departe de probleme personale, prfesionale sau de sănătate.

Firi pacifiste și diplomate, balanțele nu știu să se certe. Nu vor avea niciodată conflicte în familie, cu vecinii din bloc sau la serviciu deoarece, de câte ori intervine o problemă, nativii acestei zodii știu să o aplaneze cu umor, încât cei din preama lor îi vor aprecia și îndrăgi și mai tare.

Este singurul semn din zodiac care nu este reprezentat de o persoană sau de un animal, iar simbolul Balanței în zodiac semnifică soarele care apune, dar și egalitate. Ceea ce înseamnă serenitate, calm, închidere, ciclicitate. Toate acestea sunt semne ale păcii, ceea ce înseamnă că balanța are cele mai puține conflicte din zodiac.

Abilitatea lor de a gândi abstract le oferă posibilitatea de a fi mult mai obiectivi decât restul reprezentanților din Horoscop. Balanțele au o inteligență subtilă și logica lor este bazată pe gândirea relativă: nu pot evalua un lucru, un fapt, fără a face comparații. Această trăsătură le face pe balanțe să aibă gusturi extrem de rafinate..

Balanța este foarte diplomat și știe să se pună în locul altor persoane, astfel putând avea perspective diferite asupra lucrurilor.

Se pricepe să lege relații cu multe persoane, este sociabilă, motiv pentru care sunt puțini care nu o plac. Balanța este extrem de grijulie cu sentimentele celor din jur și, de cele mai multe ori, pentru a nu-i răni și a împăca pe toată lumea, își ascunde adevăratele păreri ori emoții legate de o anumită situație. Există și reversul medaliei însă, balanța putând trece drept ipocrită în fața celor care nu o cunosc foarte bine.

Balanțele au nevoie de iubire și de confirmări, însă reușesc să le obțină prin felul lor de-a fi. Acest lucru denotă, pe de altă parte, faptul că sunt în permanență în căutarea persoanei sua misiunii care să le completeze. Acesta este un motiv pentru care Balanțele sunt ”fluturași sociali”, întrucât sunt în permanentă încercare de a-și găsi ele liniștea interioară, prin intermediul altor persoane.

realitatea.net


Distribuie
..