Puterea atingerii

Distribuie

Simţul tactil este bine dezvoltat la naştere şi, de aceea, foarte important pentru bebeluşul tău acum. Vederea este slab dezvoltată şi multe sunete nu îi sunt cunoscute încă. Astfel, prin contact, îşi primeşte stimulii din exterior. De asemenea, atingerea îl linişteşte. Foloseşte-te de orice oportunitate pentru contact piele pe piele: la baie, în pat, sau cuibăriţi împreună pe o canapea într-o cameră călduroasă. Pentru a profita la maxim de această experienţă senzorială, ce-ar fi să încerci să îi faci masaj bebeluşului tău.

Pielea omului este unul dintre cele mai sensibile organe. Fiecare centimetru de piele este plin de terminaţii nervoase care transmit informaţii importante creierului cu privire la mediu, atingere şi temperatură. Acest lucru este foarte important pentru bebeluşul tău acum, deoarece vederea şi auzul nu sunt încă dezvoltate. Simţul tactil este un instrument puternic care îl ajută să înveţe despre noua sa lume. Astfel, în primele luni, bebeluşului îi va plăcea în special să fie strâns în braţe, acolo unde se simte protejat şi în siguranţă. Numeroase studii demonstrează că contactul piele-pe-piele între părinţi şi bebeluşi este benefic şi procesului de dezvoltare a legăturilor între aceştia. De aceea, ar trebui să profitaţi de orice ocazie de a vă strânge la piept bebeluşul şi pentru a încuraja dezvoltarea simţului tactil.

Pielea are peste cinci milioane de celule senzoriale şi se dezvoltă prin senzaţii şi, de aceea, Pampers Premium Care a dezvăluit o nouă inovaţie remarcabilă în domeniul scutecelor, introducând cel mai catifelat scutec Pampers , care prezintă noi materiale delicate şi Capsule Magice. Noul Pampers Premium Care cu protecţie de 5 stele pentru piele este perfect pentru fiecare Mic Cunoscător al Atingerilor Delicate.

Sfaturi pentru experienţe pozitive pentru tine şi bebeluşul tău

– Bebeluşul are un simţ distinct al atingerii ceea ce înseamnă că viteza corectă şi catifelarea chiar contează. Bebeluşii preferă mângâieri la viteză medie – nici prea rapid şi nici prea încet!

– Masajul este o idee excelentă. Foloseşte mângâieri ferme, nu prea delicate. În plus, pe lângă mângâierea bebeluşilor doar cu mâinile, experimentează cu materiale textile delicate, precum velur, satin sau catifea.

– Atingerea îi calmează şi mai mult pe bebeluşi dacă este combinată cu privirea ta plină de iubire, un fredonat sau legănat! Acesta poate fi motivul pentru care bebeluşii plâng mai puţin atunci când sunt în braţele unui părinte în mişcare, nu pe loc.

– După un timp, vei fi conectată la semnalele bebeluşului tău. Supra-stimularea poate avea un efect advers asupra reducerii stresului la bebeluşi, de aceea, atunci când bebeluşul îşi mută privirea sau se agită, se reduc stimulii până când privirea lui arată că este pregătit pentru mai mult.

eva.ro


Distribuie