Picioare lungi și pieptul înainte: Jennifer Lopez arată ireal la 49 de ani – FOTO

Distribuie

Vedeta își pune în evidență toate atributele fizice într-un pictorial superb.

La 49 de ani, Jennifer Lopez se menține în topul celor mai frumoase femei din lume. Muncește mult pentru asta, ea postând periodic pe rețelele de socializare imagini din sala de fitness, unde trage din greu, dar rezultatele sunt notabile, ca de fiecare dată.

Cântăreața americană demonstrează din nou că se află într-o formă perfectă, ea pozând pentru numărul din luna februarie al revistei Harper’s Bazaar, pentru care a acordat și un interviu despre condiția femeii de succes.

Pictorialul a fost realizat de fashion editorul Patrick Mackie. În imaginea de pe coperta revistei, Jennifer Lopez poartă o rochie roșie Gucci, strânsă la talie cu o eșarfă neagră. În celelalte fotografii, J Lo apare într-un costum de baie negru Saint Laurent by Anthony Vaccarello, având pe cap o cască de înot Vex Clothing, o brățară Tiffany & Co și un colier De Beers.

Jennifer Lopez a povestit că este mulțumită de ceea ce a reușit până acum, dar nu i-a fost ușor să ajungă aici, mai ales că s-a lovit de multe stereotipuri. „Mă simt mândră că am supraviețuit atât de mult în acest business. În acest moment al vieții mele încerc să-mi dau mai mult credit. E greu când oamenii îți tot spun că nu ești suficient de bună în ceea ce faci sau când te întreabă cum de ai succes. Nu primești la fel de mult ca un bărbat”, a spus ea.

„Treaba cu oamenii, cu femeile în special, este că pot fi 12 inși care îți spun că ești extraordinară, dar unul singur e în stare să te doboare, îți rămâne o voce care te toacă în cap…”
, a continuat vedeta.

„Apoi te gândești că n-ai mințit pe nimeni. Fac asta de mult timp. Nu-i nimic greșit. Felicitări mie. Nu o fac ca o aroganță, în niciun mod. E o încurajare de genul <<Te descurci bine, dragă. Ia și tu o pauză>>”, a mărturisit Jennifer.

Cât despre reputația că ar fi o divă cu pretenții nerealiste – s-a spus cândva că a cerut lumânări albe și mobilier de aceeași culoare în cabina sa – artista neagă că ar fi reală: „Încerci să faci tot ce e mai bun și oamenii te trag în jos sau zic că ești o divă. Mereu m-am întrebat de unde le scot.”

Deși este una dintre cele mai de succes femei din showbiz, Jennifer Lopez nu s-a bucurat mereu de încrederea celor din jurul său și mulți i-au spus că nu va putea să cânte, să joace în filme și să facă design vestimentar în același timp.

„De la debutul carierei, m-am simțit ca și cum oamenii căutau să mă pună într-o cutie. O să joci genul ăsta de roluri, o să faci lucrurile astea. Sau o să fii doar actriță. Nu poți să cânți și să joci în același timp. M-am simțit foarte limitată din cauza asta, fiindcă știam că voi face lucruri diferite. Sau măcar trebuia să încerc!”, a explicat vedeta.


Distribuie