Oamenii de ştiinţă au reconstituit adevărata față a lui Iisus

Distribuie

În picturi sau fresce, Iisus Hristos apare ca un bărbat înalt, cu părul lung și drept și pielea albă. Oamenii de ştiinţă britanici au dezvăluit însă un nou portret, „mai aproape de realitate”, al lui Mesia.

În principiu, îl știm pe Iisus Hristos, aşa cum apare în reprezentările din picturile bisericeşti, ca un bărbat înalt, slab, cu pielea albă, ochii albaștri și părul lung. De fapt, profetul religiei creştine ar trebui să arate ca acest om:

Aceasta este ceea ce susţin oamenii de știință britanici și arheologii israelieni, potrivit site-ului Popular Mechanics. Cercetătorii au declarat că au utilizat antropologia medico-legală, o metodă aplicată inclusiv de către poliție pentru a soluţiona crime. Prin această metodă s-a putut recrea o faţă apropiată de cea a lui Iisus (sau, cel puțin, cea a unui om care a trăit în același timp și în aceeași regiune ca și Hristos).

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă s-au bazat, în primul rând, pe analiza craniului unui locuitor din Galileea din primul secol d.Hr., explică Express.fr. iisus adevarata fataDupă ce au obţinut o formă generală, au determinat apoi culoarea pielii pe baza picturilor semiților care au locuit în aceeaşi zonă şi în același timp, precizează site-ul menţionat.
În ceea ce priveşte părul, oamenii de ştiinţă se bazează pe povestiri biblice. Iisus este, de cele mai multe ori, înfățișat cu părul lung, dar, în realitate, era puțin probabil ca el să se poarte aşa. În „Prima Epistola a Sfântului Pavel către Corinteni 11,” scrie: „Nu vă învață natura însăși că este o rușine pentru un bărbat să poarte părul lung în timp ce este o mândrie pentru femeia care îl poartă astfel?” Deci, Iisus, probabil a avut părul scurt, la fel ca ceilalţi oameni ai timpului său.

 

 

 

infoalert.ro

 


Distribuie
..