Metode științifice să obții orgasmul

Distribuie

Vă vine sau nu să credeți, dar s-au făcut studii (și-ncă recente!) doar despre filmele porno. Studii serioase în urma cărora s-au ajuns la niște concluzii cel puțin interesante.

Că filmele porno nu pot fi luate drept etalon în orgasmul feminin, pentru că ele se concentrează exclusiv pe orgasmul masculin.
Studiul (datat 2015) a implicat un eșantion de 8000 de femei finlandeze din care doar 6 procente au răspuns că au orgasm la fiecare penetrare vaginală. 40 la sută dintre ele au spus că au orgasm aproape de fiecare dată, 16% au spus că doar la jumătate dintre actele sexuale, iar 38% au avut câte unul accidental. 14% dintre femeile sub 35 de ani nu au avut niciodată un orgasm în timpul actului sexual.
Iată câteva sfaturi despre cum să-ți îmbunătățești viața sexuală, dacă și tu te revendici printre cele la care Mr. O vine rar de tot.

Gândește pozitiv!

Dacă te autosabotezi cu gânduri negative, să știi că n-ai să obții prea multe! Folosește-ți mintea ca să fantazezi pe teme sexuale. Astfel, îți mărești șansele să ajungi la orgasm. În mod evident, creierul are superputeri când vine vorba de vizualizări, așa că nu-l subestima.

Nu subestima clitorisul

Da, ai văzut foarte multe meme-uri, glumițe și, în fine, o confuzie generală în privința acestuia, dar adevărul e (și cercetătorii confirmă asta!) că funcțiile de stimulare erotică ale clitorisului nu sunt folosite suficient. Într-un studiu făcut anul ăsta de către sexologul Debbie Hebernick s-a ajuns la concluzia că nu e nevoie de stimulare clitoridiană de fiecare dată când faci sex și nici că asta garantează climaxul, dar îți mărește considerabil șansele de ajunge la unul. Hebernick sugerează să apelezi la stimularea clitoridiană când faci sex sau, în fine, când faci sex doar cu tine.
Studiul lui Hebernick a inclus 1046 de femei și 975 de bărbați și a privit comportamentul sexual al repondenților.

Iată 10 dintre obișnuințele sexuale ale cuplului pe care femeile le găsesc teribil de atrăgătoare.

1.    Penetrare vaginală – 69.9%
2.    Ținut în brațe – 62.8%
3.    Sărutul în timpul sexului – 49.3%
4.    Să-și spună lucruri romantice – 46.6%
5.    Să facă sau să li se facă masaj înainte de sex – 45.9%
6.    Sex fără violențe – 45.4%
7.    Să primească sex oral – 43.3%
8.    Să privească un film romantic – 41.9%
9.    Să dea camerei o atmosferă romantică – 41.3%
10.  Să poarte o lenjerie intimă sexy – 41.2%

Vorbiți despre sex

Trebuie să fii foarte deschisă în privința lucrurilor care-ți plac și care nu-ți plac, astfel încât să le ceri cu subiect și predicat. Astfel, după cum s-a stabilit și în alte studii, cuplurile care sunt obișnuite să vorbească între ele pot să aibă o viață sexuală mai atrăgătoare decât cele în care domnește tăcerea.

clickpentrufemei.ro


Distribuie