Madonna a dezbrăcat o fană pe scenă. Ce spune minora care a rămas în sânii goi | VIDEO

Distribuie

Madonna nu încetează să-și șocheze fanii din Australia, acolo unde se află în turneu, dar și pe cei din lumea întreagă. Artista a fost în ultima perioadă protagonista unor incidente de necrezut, iar seara trecută, la Brisbane, a pus capac. Ea a invitat o tânără pe scenă și, fără nicio avertizare, i-a tras bluza lăsându-i sânii la vedere.

Aflată pe o scenă din Brisbane, Australia, Madonna a reușit să stârnească din nou un val de critici din partea fanilor ei. Cântăreață a ales o tânără din public, care ulterior s-a dovedit a fi și minoră, și a chemat-o pe scenă. Fără să stea prea mult pe gânduri, uitându-se la cât de bine arăta adolescenta, Madonna i-a tras pur și simplu bluza, un top fără bretele, și a lăsat-o astfel pe fată cu sânii la vedere

Potrivit Daily Mail, fata de pe scenă are 17 ani și nu crede că este mare lucru ceea ce s-a întâmplat.

”Numai eu pot decide dacă am fost umilită sau nu? De ce crede cineva că m-aș putea simți umilită de sânii sau mameloanele mele? Nu mi se pare că sânii mei sunt mare scofală”, a declarat adolescenta.

Cu câteva zile în urmă, tot în timpul unui concert în Australia, Madonna și-a șocat fanii când a apărut pe scenă îmbrăcată ca un clovn, iar la un moment dat a izbucnit în lacrimi pe scenă, în timp ce bea vodcă dintr-un pahar, tot în timpul unei melodii dedicată fiului ei.

Dar turneul din Australia nu este singurul unde artista a reușit să surprindă pe toată lumea. În 2013, în timpul MTV Music Awards, Madonna a stârnit un val de controverse după ce s-a sărutat pe scenă cu Britney Spears și Christina Aguilera.

 

 

libertatea.ro

 


Distribuie