Lumea muzicii este în doliu. A încetat din viață prima câștigătoare a Eurovision

Distribuie

Lys Assia, prima persoană care a câştigat Eurovision Song Contest, în 1956, a murit la vârsta de 94 de ani, au anunţat organizatorii celebrei competiţii muzicale.

Lys Assia, reprezentanta Elveţiei, a câştigat ediţia din 1956, de la Lugano, cu piesa „Refrain”, şi a mai participat în alte două rânduri la acest concurs.

Lys Assia a murit în spitalul Zollikerberg din Zurich.

Organizatorii Eurovision au descris-o drept „prima doamnă” a competiţiei şi au spus că vor organiza nişte evenimente de comemorare în perioada următoare, a notat Mediafax.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias și Celine Dion.

realitatea.net


Distribuie