I-a impresionat pe toți cu vocea sa! A avut curajul să cânte pentru prima dată LIVE la TV

Distribuie

Alexandru Dedin a cântat LIVE pentru prima dată la TV, în cadrul emisiunii Prima Oră de la Prime TV. Alexandru a interpretat o piesă dificilă a lui Rudolfo Falvo, Dicitencello vuie.

Prezentatorul emisiunii, Eugen Bulgaru, l-a întrebat dacă este convins că vrea să cânte LIVE, menţionând că se întâmplă ca unii interpreţi cu experienţă să refuze interpretarea în direct.

Convins de calităţile sale vocale, Alexandru a avut o interpretare impecabilă şi la final a fost aplaudat de echipa de la Prima Oră.

Alexandru Dedin a revenit la pasiunea sa pentru muzică, la 40 de ani, după ce a studiat anterior la colegiul Ştefan Neaga. Acum face canto academic la profesorul Valeriu Vdovicenco. Deşi a activat în ultimul timp mai mult în domeniul alimentaţiei publice, Alexandru este convins că în curând muzica va deveni un mod de viaţă pentru el.


Distribuie
..