IMPRESIONANT: O sticlă cu un mesaj, aruncată în mare a fost găsită abia după 28 de ani. VEZI în POZĂ mesajul
După ce a parcurs o dinstanţă de peste 8.000 de kilometri, mesajul impresionant de prietenie aruncat în Oceanul Atlantic, a fost găsit pe o coastă din Croaţia. Citeşte mai jos mesajul de prientenie, adresat unei femei, în anul 1985.
„Mary, eşti cu adevărat o persoană minunată. Sper că vom ţine legătura prin corespondenţă. Ţi-am spus că îţi voi scrie. Prietenul tău pentru totdeauna, Jonathon. Noua Scoţie, 1985”, afirmă autorul acestui mesaj, semnat doar cu prenumele său.
Noua Scoţie este o provincie de pe coasta atlantică a Canadei.
Sticla a fost găsită de o tânără de 23 de ani, membră a unui club local de kitesurf. Aceasta a descoperit sticla în timp ce curăţa o plajă din apropierea portului Ploce de la Marea Adriatică.
„S-a întâmplat duminica trecută, când pregăteam plaja pentru noul sezon. Acea sticlă se afla printre deşeurile aduse de ploile din timpul iernii”, a declarat ea.
„Cineva a mers peste ea, pentru că sticla era spartă, dar mesajul, scris cu un pix albastru, era bine conservat, iar hârtia pe care a fost scris era plastifiată”, a adăugat ea.
Istoria a devenit cunoscută după ce o tânăra croată a fotografiat acest mesaj şi a publicat imaginea pe pagina ei de Facebook.