„Frumușelul“, la a doua tinerețe: Richard Gere, din nou tată, la 69 de ani

Distribuie

Starul din „Frumușica“ a devenit tată pentru a doua oară. Soția lui, cu 33 de ani mai tânără, a născut primul lor copil împreună.

Nașterea a avut loc în urmă cu câteva zile la New York, iar soția actoului, Alejandra Silva (33 de ani) a adus pe lume un băiețel, anunță publicația spaniolă Hola!. Fericitul eveniment s-a produs cu șapte luni înainte ca Richard Gere să împlinească 70 de ani.

Cei doi părinți nu au comunicat încă numele fiului lor. Ei au anunțat în luna septembrie că așteaptă un copil. Alejandra a publicat atunci pe contul ei de Instagram o fotografie de la întâlnirea pe care ea și Richard au avut-o cu Dalai Lama în orașul olandez Rotterdam. Imaginea îl surprinde pe liderul religios tibetan punând mâna pe burta Alejandrei și binecuvântând copilul pe care ea urma să-l nască.

Un buddhist convins, Richard Gere este un avocat proeminent al apărării drepturilor omului în Tibet și susține că această poziție l-a pus pe „lista neagră” la Hollywood. Susținerea declarată pentru Tibet i-a adus și interdicția de a intra în China.

Starul din „Pretty Woman” și Alejandra Silva, de profesie publicistă, s-au căsătorit în luna aprilie 2018, după o relație de patru ani.

Starul din „Pretty Woman” şi femeia de afaceri din regiunea spaniolă Galicia au făcut cununia civilă la Madrid, apoi şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii de inspiraţie indiană, la un ranch din apropiere de New York. Gere și Silva au venit la faţa locului într-un tuk-tuk. „Sunt cel mai fericit om din Univers. Cum aş putea să nu fiu?”, a declarat actorul pentru revista Hello!.

Cei doi s-au cunoscut în 2014, când actorul a stat la un hotel pe care familia Silva îl deţine în Positano, Italia.

Alejandra a dezvăluit că Richard i-a trimis flori până când ea a fost de acord să se întâlnească cu el. Totodată, actorul a compus câteva cântece pentru ea. „Un prieten ne-a făcut cunoştinţă, ne-am uitat unul la altul şi am simţit o legătură puternică. Nu ne-am putut opri să ne uităm unul la celălalt toată noaptea şi de atunci am fost nedespărţiţi„, a dezvăluit soţia actorului.


Distribuie