De ce câștigă Tudor Chirilă Vocea României? Ce spune psihologul
Poate v-aţi întrebat, aşa cum este şi firesc de altfel, de ce Tudor Chirilă reuşeşte să încheie toate sezoanele de la „Vocea României” învingător, de când ocupă scaunul de antrenor, şi de ce Loredana nu poate să ajungă de două ediţii încoace cu niciunul dintre concurenţi în finală. Psihologii au explicaţia pentru modul în care cei doi antrenori au obţinut rezultate atât de diferite şi de ce unul a cunoscut succesul, iar celălalt a simţit din plin gustul amar al eşecului.
Tudor Chirilă a încheiat victorios un nou sezon „Vocea României”! A riscat şi a căştigat cu Teodora Buciu pe care a provocat-o să cănte operă fără cursuri de canto! Momentul a rămas viu în memoria celor de acasă, iar acest lucru s-a tradus în voturi pentru adolescenta de 17 ani, care a şi plecart acasă cu trofeul şi marele premiu. Din perspectiva psihlogilor, Tudor Chirilă a reuşit să se impună şi de această dată în faţa tuturor pentru că este mult mai preocupat să creeze momente unice, decât să ceară voturi.

„Tudor Chirilă e foarte direct și autentic, fără să-i fie teamă că ar putea supăra pe cineva, dar fără să fie bădăran. Își exprimă fără rezerve opinia pozitivă despre concurenții altor antrenori și spune direct și ce nu-i place. Are o atitudine care evită jocurile de putere, nu pare să se compare cu alte echipe, se concentrează destul de mult pe echipa lui și ce poate face cu ea. Creează pentru concurenții lui niște momente originale, out-of-the box, riscă chiar și atunci când alegerea lui ar putea fi nepopulară, aduce la «Voce» stiluri de muzică sau melodii de nișă sau încurajează concurenți care, la prima vedere, nu par să aibă șansa să câștige votul maselor. Pe Tudor nu par deloc să-l intereseze toate considerentele astea de politică, nu pare să vrea să facă pe plac cuiva, nici măcar publicului. Pare mereu foarte preocupat să creeze momente frumoase, memorabile, să scoată și concurenții, și privitorii din zona de confort, să îi pună pe gânduri, să creeze emoție – spune în repetate rânduri că asta e misiunea lui la un show de muzică – să inspire, să bucure. Nu pare să lupte pentru voturi”, a explicat Alis Anagnostakis pe site-ul personal.
Loredana e diplomată, Smiley e blând, iar Moga, prea preocupat de rezultatul final
Analiza specialistului se bazează pe un instrument pe care psiholoaga îl foloseşte în lucrul cu indivizi și grupuri se numește Circumplex. Este vorba despre un set de douăsprezece stiluri de gândire și comportamente pe care oamenii sau grupurile le pot avea în diverite situații și care duc la rezultate foarte diferite. Mergând mai departe, specialistul consideră că ceilalți antrenori au un stil foarte predictibil.