Compatibilitate zodii: în dragoste, sex şi carieră
Oricine îşi doreşte să aibă parte de o relaţie de succes, iar pentru asta, compatibilitatea este cel mai important ingredient. Prin definiţie, a fi compatibil este atunci când două sau mai multe persoane se potrivesc, se înţeleg fără să apară probleme sau conflicte. Bineînţeles, asta nu înseamnă că dacă doi parteneri sunt în contradicţie cei doi sunt incompatibili. Până la urmă, nu trebuie să-ţi fie teamă să gândeşti diferit. Asta te face unic.
Sunt foarte multe moduri prin care două persoane pot fi compatibile, dar pentru cei nerăbdători să afle ce le pregătesc astrele la fiecare început de lună, cea mai importantă este compatibilitatea între zodii.
COMPATIBILITATE BERBEC (21 martie- 19 aprilie)
Berbecii sunt compatibili cu: Vărsător, Săgetător, Leu şi Gemeni
Wow! Uite câte opţiuni ai! Motivul pentru care se întâmplă asta este pentru că eşti o fire interesantă cu o personalitate plină de magnetism.
COMPATIBILITATE TAUR (20 aprilie- 20 mai)
Taurii sunt compatibili cu: Fecioară şi Peşti
Taurii au tendinţa să fie extrem de încăpăţânaţi, ceea ce îi face să nu fie agreaţi de toţi cei din jur. În schimb, nativii Fecioară şi Peşti sunt suficient de puternici încât să ţină frâu unui Taur mofturos. În felul acesta, reuşesc să transforme o relaţie cu năbădăi într-o romantică poveste de dragoste.
COMPATIBILITATE GEMENI (21 mai- 20 iunie)
Gemenii sunt compatibili cu: Vărsător şi Balanţă
Chiar dacă nativul Gemeni are dublă personalitate, acest lucru reprezintă o atracţie pentru nativii Vărsător şi Balanţă. În plus, Gemenii se înţeleg perfect şi cu alţii din aceeaşi zodie, pentru că relaţia dintre ei pare a fi una în oglindă- mereu ştiu care este următoarea mişcare.
COMPATIBILITATE RAC (21 iunie- 22 iulie)
Racii sunt compatibili cu: Scorpion şi Peşti
Pentru că nativul Rac tinde să fie puţin gelos şi uneori în căutare de atenţie, Scorpionul ştie cum să gestioneze astfel de situaţii. Pe de altă parte, nativul Peşti poate fi un partener perfect pentru o relaţie unde dramele nu au ce căuta.
COMPATIBILITATE LEU (23 iulie- 22 august)
Leii sunt compatibili cu: Săgetător, Balanţă, Gemeni, Berbec
În dragoste, Leul este cel care comandă (ca-n orice altceva, de altfel), iar alături de toate aceste zodii împarte o caracteristică similiară: dominarea. Să nu uităm că în aceste mixuri, pasiunea ajunge la un alt nivel.
COMPATIBILITATE FECIOARĂ (23 august- 22 septembrie)
Fecioarele sunt compatibile cu: Taur şi Capricorn
Din moment ce Fecioara este un semn de Pământ este foarte important să rămână în aceeaşi zonă, iar Taurii şi Capricornii sunt partenerii ideali pentru nativul Fecioară. Pe lângă asta, se completează perfect.
COMPATIBILITATE BALANŢĂ
Balanţele sunt compatibile cu: Leu şi Săgetător
Aceşti nativi iubesc să trăiască într-o armonie plăcută, iar Balanţele pot oferi acest lucru într-o relaţie. Mai mult, formează un cuplu ideal şi cu nativii Balanţă, alături de care trăiesc o poveste frumoasă, liniştită şi echilibrată.
COMPATIBILITATE SCORPION (23 octombrie- 21 noiembrie)
Scorpionii sunt compatibili cu: Scorpion şi Peşti
Ok, ok. Trebuie să recunoaştem că formează un cuplu neobişnuit, dar succesul de a avea o relaţie amoroasă de lungă durată este la cote înalte. Este una dintre cele mai misterioase compatibilităţi, dar uniunea dintre aceste zodii este foarte puternică şi de nedescris.
COMPATIBILITATE SĂGETĂTOR (22 noiembrie- 21 decembrie)
Săgetătorii sunt compatibili cu: Leu, Berbec, Vărsător şi Balanţă
Din moment ce nativul Săgetător se plictiseşte uşor şi mult mai repede decât celelalte zodii, lista persoanelor care să îi stea la dispoziţie este suficient de lungă. Cu siguranţă va găsi partenerul de lângă care să nu mai plece niciodată.
COMPATIBILITATE CAPRICORN (22 decembrie- 19 ianuarie)
Capricornii sunt compatibili cu: Peşti, Scorpion, Fecioară şi Taur
Dacă există un semn că potenţialul partener poate fi o adevărată provocare, atunci nativul Capricorn este complet cucerit. Nu este deloc genul care să aibă relaţii pasagere şi se implică serios în cele de lungă durată, chiar dacă uneori mai apar probleme în Paradis.
COMPATIBILITATE VĂRSĂTOR (20 ianuarie- 18 februarie)
Vărsătorii sunt compatibili cu: Gemeni şi Balanţă
În mare parte, aceste zodii iubesc comunicarea şi să se afle înconjuraţi de oameni, ceea ce îi face să nu se simtă niciodată singuri. Tocmai de aceea, compatibilitatea dintre aceste zodii este foarte puternică.
COMPATIBILITATE PEŞTI (19 februarie- 20 martie)
Peştii sunt compatibili cu: Scorpion şi Rac
Nativii precum Scorpion sau Rac sunt cei alături de care Peştii formează cele mai stabile şi sigure relaţii. Pe lângă faptul că sunt armonioase şi de lungă durată sunt şi foarte echilibrate şi bazate pe respect.