Ce şi cum să mănânci ca să trăieşti mai mult. Reţeta călugărilor budişti

Distribuie

Se spune că nu există mâncare mai sănătoasă decât a lor şi că ei posedă secretul vieţii îndelungate.

Secretul lor nu constă în curele de slăbire, ci, după cum spun specialiştii, ceva foarte simplu şi la îndemâna oricui, dar greu de urmat pentru că trebuie voinţă.

Într-un templu budist, este respectat cu stricteţe stilul alimentar vegetarian. Alimentaţia şi stilul de viaţă al călugărilor au un rol foarte important în minimizarea efectelor dăunătoare ale chimicalelor. De asemenea, budismul pune mare accent pe echilibru, cumpătarea aplicându-se mai ales la masă. Astfel, dacă ar fi să urmaţi sfaturile călugărilor, va trebui să vă opriţi din mâncat nu atunci când sunteţi sătuli, ci atunci când muşchii abdomenului încep să se întindă.

Specialiştii spun că nu vom putea avea o digestie sănătoasă dacă nu avem şi energia necesară pentru acest proces, energie care va lipsi dacă stomacul este plin şi suprasolicitat, scrie doctorulzilei.ro.

Călugării respectă şi o anumită proporţie atunci când vine vorba despre ceea ce consumă. Astfel, se spune că la o masă trebuie să existe două sferturi alimente solide, un sfert lichid şi… un spaţiu gol!

Un alt secret al lor este apa. Consumă apă dimineaţa, imediat după ce se trezesc, şi este vorba despre apă fiartă. Aceasta este recomandată şi la 20 de minute după orice masă, scopul fiind detoxificarea organismului şi echilibrarea fluidelor din corp.


Distribuie