Cancerul nu înseamnă sfârșitul: Julia Louis-Dreyfus strălucește din nou după ce a învins boala

Distribuie

La mai bine de un an de la momentul strivitor al aflării diagnosticului, viața Juliei Louis-Dreyfus a luat un alt curs. După procesul dificil al tratamentului, în care a strâns din dinți și nu și-a pierdut puterea, ea a încheiat cu zâmbetul pe bune ultima ședință de chimioterapie în ianuarie 2018 și s-a întors la munca ei cât a putut de repede.

Louis-Dreyfus a fost recompensată cu un număr record de şase premii Emmy consecutive pentru cea mai bună actriţă într-un serial de comedie cu rolul politicienei cinice şi incompetente Selina Meyer în satira politică produsă de HBO, „Veep”. Serialul a fost suspendat pe perioada în care Louis-Dreyfus s-a recuperat după tratamentul pentru cancer. Producţia la sezonul final, cel de-al şaptelea, a reînceput în august anul trecut.

Faptul că nu a cedat și a rămas activă a ajutat-o pe Julia să se pună mai repede pe picioare, iar acum actrița arată fantastic. Fericită, liniștită și mai ales sănătoasă, actrița strălucește la 58 de ani așa cum ne obișnuise și în urmă cu două decenii.

Vedeta a arătat grozav și marți, când a participat la premiera de la New York a ultimului sezon al serialului „Veep/Vicepreşedinta”, care va fi difuzat de HBO începând din 31 martie. Îmbrăcată într-o rochie neagră fără mâneci, care îi lăsa umerii și brațele la vedere, și încălțată cu pantofi negri, Julia și-a făcut zâmbind apariția pe covorul roșu, cu un chip radios, pe care nu se vedea nicio urmă a suferinței pe care a trăit-o.

Ea a fost alături de colegii de distribuție – Lena Dunham, Anna Chlumsky, Sarah Snook, Margaret Colin, Sam Richardson, Jessica Williams, Evan Jonigkeit, Clea DuVall, Helene Yorke, Kevin Dunn și Meredith Vieira.

Cu o zi înainte, actrița a fost prezentă în emisiunea „Good Morning America”, unde, de asemenea, a avut o prezență apreciată. Îmbrăcată într-o rochie galbenă strânsă în talie cu o curea lată de culoare neagră, asortată cu pantofii negri, peste care a purtat o haină neagră lungă, Julia a venit în studioul de televiziune în care ultima oară vorbise despre bola sa, în 2017. „M-am întors de tot”, a spus ea, adăugând că râsul a fost cel mai bun medicament când a trecut prin tot ce era mai greu.

„M-a ajutat foarte mult să trec prin chimioterapie”, a spus ea.

Vedeta din „Seinfeld” a mărturisit că a contat mult și faptul că și-a făcut publică lupta cu cancerul și că a putut astfel să le fie și altora de ajutor. „Cred că am ajuns la o mulțime de oameni. Am reușit să strâng mulți bani pentru femeile care au suferit mastectomii, care au nevoie de reconstrucție, dar cărora asigurările nu le acoperă costurile și am fost fericită că am putut face asta. Sprijinul primit a fost copleșitor”, a spus ea.

eva.ro


Distribuie