Aterizare de urgență pentru un avion. Cabina pasagerilor s-a umplut de fum (VIDEO)

Distribuie

Un avion al British Airways a aterizat de urgenţă luni la Valencia după ce cabina pasagerilor a fost cuprinsă de fum dintr-un motiv necunoscut.

Pasagerii au putut fi văzuţi în timp ce erau scoşi din avion pe toboganul de evacuare al aeronavei aflate pe pista aeroportul spaniol într-o înregistrare postată online.

Un fum gros cenuşiu pare să fi umplut cabina pasagerilor.

„Tocmai am fost evacuată dintr-un zbor la Valencia, după ce avionul s-a umplut cu fum. Nu am primit nici apă, nici primul ajutor. Oamenii plâng. Nu este aici nici un reprezentant al BA (British Airways). Ajutor”, a postat pe Twitter Zannah Marchand.

Miguel Galindo a declarat că fiica sa Balma s-a aflat în avion şi a realizat înregistrarea cu fumul care a umplut cabina.

„Este bine acum, dar se pare că au zburat zece 10 minute cu o cabină plină de fum, fără nicio informaţie de la echipaj, în timp ce măştile de oxigen nu au putut fi eliberate”, a spus el.

„Suntem izolaţi pe aeroportul din Valencia şi nimeni de la BA nu ne-a spus un cuvânt de când avionul s-a umplut de fum. Nu ni s-a dat mâncare, nu avem bagaje şi nu primim informaţii. Cineva să ne spună ce se întâmplă”, s-a plâns Joanne Waterman.

Lucy Brown, care s-a aflat la bordul avionului cu patru copii îngroziţi, a declarat pentru Daily Mirror: „Suntem recunoscători că toată lumea este în siguranţă, dar dacă asta s-ar fi întâmplat cu o jumătate de oră mai devreme, totul se putea termina diferit. A fost un miros oribil. Oamenii aproape că s-au sufocat”.

Avionul, un Airbus 321, a decolat de pe Aeroportul Heathrow luni după-amiază. Deocamdată, nu a fost anunțat oficial câte persoane se aflau la bord, dar avioanele de acest tip pot transporta în jur de 200 de persoane.

„Suntem la curent cu incidentul în care a fost implicat unul dintre avioanele noastre la Valencia. Vom da publicităţii mai multe informaţii imediat ce vom dispune de ele”, a precizat British Airways într-un comunicat, scrie digi24.ro

http://

 


Distribuie