Angelina Jolie se pregătește de nuntă. Cine e misteriosul din viața ei

Distribuie

Angelina Jolie e pregătită să înceapă o viață nouă alături de un alt bărbat, susține presa americană. Actrița, în vârstă de 42 de ani, trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un agent de imobiliare „chipeș și ceva mai în vârstă”, cu care intenționează să se căsătorească. Acesta ar fi așadar al patrulea mariaj pentru eroina din „Tomb Raider”.

Potrivit unor zvonuri lansate de apropiații ei, actrița și-ar fi refăcut viața după divorțul de Brad Pitt. „După despărţirea de Brad, Angelina s-a simţit destul de rău. O ajută faptul că are pe cineva alături”, a menţionat sursa, care a specificat că bărbatul din viața ei nu este o celebritate.

„Brad și Angie sunt foarte discreți în ceea ce privește viața lor amoroasă. Ea a spus unor prieteni că încă nu este gata să iasă la întâlniri, dar s-a întâlnit de câteva ori cu un agent de imobiliare chipeș și ceva mai în vârstă. Oricum, nu este vorba de vreo celebritate”, a afirmat sursa pentru „Entertainment Tonight”.

Angelina Jolie nu a confirmat sau dezinformat aceste zvonuri, dar cert este că vedeta se află la Londra în perioada aprilie-august 2018, unde filmează pentru „Maleficent 2”. Tot în această perioadă, actrița urmează să-și îndeplinească obligațiile în calitate de profesor-invitat la London School of Economics.

Angelina Jolie a avut o relație de 12 ani cu actorul Brad Pitt, de 54 de ani, dintre care doi în cadrul căsătoriei. În septembrie 2016, actrița a intentat divorț, după o altercație între Brad și Maddox pe un avion privat.

realitatea.net


Distribuie