Ai multe aluniţe pe corp? Cercetătorii au o veste bună pentru tine

Distribuie

Cercetătorii britanici au descoperit că aluniţele, considerate mai demult simboluri ale frumuseţii, sunt şi semne ale sănătăţii.

Persoanele care au un număr ridicat de aluniţe pe suprafaţă corpului trăiesc mai mult, iar starea lor de sănătate nu va fi una problematică.

Potrivit studiului realizat la London King’s College, în mod normal, oamenii au între 30 şi 40 de aluniţe pe corp, puţini fiind cei care au peste 100. Aceştia nu ar trebui să se simtă stigmatizaţi, ci mai degrabă norocoşi, deoarece înseamnă că au oasele mai puternice, vederea mai bună şi sunt mai puţin predispuşi la apariţia ridurilor.

Aluniţele apar atunci când celulele pielii se divizează mai repede decât în mod normal. La unii oameni încep să dispară după vârstă de 40 de ani, iar la alţii continuă să se înmulţească. Acesta este un semn că au celule albe cu telomere mai mari, acestea având rolul de a proteja cromozomii de degradare.

Sursa: bzi.ro

 


Distribuie
..