Această plantă mi-a omorât copilul. Dacă o ai în casă, arunc-o imediat!

Distribuie

O femeie avertizează că o plantă otrăvitoare pe care oamenii o ţin în casă e foarte periculoasă. Copilul ei a murit după ce a rupt o frunză şi a băgat-o în gură.

Cu toţii simţim nevoia să avem în preajmă, în casă sau la birou, câteva flori care să ne binedispună. „Infuzia de verde” din viaţa de zi cu zi ne împrospătează mintea şi sufletul, ne face să simţim că avem aproape o părticică din natură. Plantele pe care le îngrijim şi le udăm zilnic sunt prietenii noştri tăcuţi care ne dau linişte şi echilibru.

Şi totuşi, nu tot ce este verde e inofensiv. Povestea tristă a unei femei atrage atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă plantele toxice despre care nu ştim foarte multe lucruri.

„Vă rog să citiţi cu atenţie ce urmează. Fiul meu a murit pentru că a băgat în gură o bucată din frunza unei plante şi s-a sufocat. Această plantă poate fi găsită în multe case şi birouri. Este otrăvitoare şi periculoasă, poate ucide un copil într-un minut şi un adult în 15 minute.

Dacă o atingeţi, evitaţi să vă atingeţi ochii cu degetele, pentru că vă puteţi pierde vederea. Avertizaţi-vă familia şi prietenii”, este mesajul unei femei publicat de site-ul Cuisine & Health.

Persoana citată povesteşte că fiul ei în vârstă de cinci ani, Esteban, se juca şi la un moment dat i-a spus că se simte rău. Mama băiatului a crezut la început că acesta are o indigestie, dar a început să se îngrijoreze când a observat că pielea copilului a căpătat o culoare ciudată, iar micuţul respira cu dificultate. A chemat imediat ambulanţa, iar echipa medicală l-a transportat la spital, unde i s-a administrat tratament antitoxic, dar nimeni nu ştia care este cauza problemei, relatează site-ul menţionat.

Această plantă mi-a omorât copilul. Dacă o ai în casă, arunc-o imediat!

de Daniel Dumitrescu, 18 Septembrie 2017

Dieffenbachia face parte din familia de plante tropicale Araceae. Provine din Mexic ş Indiile de Vest, iar unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale

După o oră şi jumătate, doctorul a ieşit din sala de operaţii şi a anunţat-o cu părere de rău că băiatul ei a murit, iar decesul ar fi fost provocat de ceva ce acesta a înghiţit.

Femeia era în stare de şoc şi nu-şi putea explica ce a mâncat copilul într-atât de periculos încât să-i determine moartea. A solicitat efectuarea testului toxicologic, iar rezultatele au relevat prezenţa în sânge a unei doze mari de oxalatului de calciu.
Această substanţă chimică se găseşte într-o plantă cunoscută sub denumirea Diefenbaker sau Dieffenbachia Amoena în ţările latino-americane.

Este foarte rezistentă şi de aceea este preferată pentru decorarea interioarelor, atât în locuinţe cât şi în birouri, dar oamenii trebuie să evite să o atingă, îndeosebi copiii, întrucât e otrăvitoare dacă este consumată.

În urma analizelor, s-a depistat că băiatul care a murit a rupt o bucată din frunza acestei plante şi a mestecat-o.

Potrivit unor date centralizate în 2006, în Statele Unite s-au înregistrat 64.000 de cazuri de otrăvire provocate de plante, 75% din cazuri fiind copii cu vârste sub cinci ani, notează Cuisine & Health.

În cazul otrăvirii cu Diefenbaker, Biblioteca Medicală a Statelor Unite recomandă curăţarea rapidă a gurii cu o bluză curată şi uscată, evitarea contactului cu ochii şi consumul de lapte, apoi consultarea cât mai rapidă a unui medic.

http://www.eva.ro

Distribuie