Andreea Bălan este însărcinată în patru luni! Va deveni mămică pentru prima dată

Distribuie

Andreea Bălan (31 ani) și actorul George Burcea (28 de ani) vor avea un copil. Blonda își îndeplinește astfel cea mai mare dorință, aceea de a fi mamă, în doar cinci luni. Vedeta a făcut anunțul pe pagina ei de Facebook.

„Sunt emoționată și fericită să împart cu voi că voi avea un copil cu iubitul meu, George. Mulți dintre voi știu deja cât de mult mi-am dorit un copil și mă bucur încontinuu de când am aflat. Mă simt norocoasă, împlinită și motivată să duc mai departe toate proiectele pe care le am în desfășurare, inclusiv showurile cu trupa live și dansatorii mei talentați, emisiunile TV și aparițiile promo. Mi-am dorit să aflați de la mine această veste minunată, voi ați fost mereu alături de mine și sper să fiți și acum. Vă iubesc și vă mulțumesc că vă pasă”, a scris cântăreața pe pagina ei de socializare.

andreea balan george burcea

Andreea și George formează un cuplu din iulie 2015
Foto: arhivă personală

 

George nu a rămas dator și a publicat la scurt timp după anunțul Andreei un mesaj pe pagina lui de Facebook: „Mulțumesc, iubito. M-ai făcut cel mai fericit tătic!”

Andreea și George se cunosc din 2014, de când au filmat împreună pentru videoclipul “Rece” al artistei. În clip, George interpretează rolul iubitului solistei. Pe platouri, între cei doi s-a înfiripat o prietenie frumoasă care, apoi, s-a transformat într-o poveste de dragoste. Cei doi formează un cuplu din iulie 2015, dar au recunoscut în mod public relația abia o lună mai târziu.


Distribuie